oamenii ca nişte consumabile

HOMINES

 

Oamenii se uită uşor.

Ei sunt trepte pe care urci sau cobori.

Sunt obiecte aninate de gânduri,

Arcuri rupte de atâta încordare.

Oamenii se iubesc greu.

E mai simplă suferinţa. Reţeta ei se vinde la orice colţ de stradă.

Oamenii mor uşor.

Pleacă până dincolo de zare şi uită să se mai întoarcă.

Oamenii locuiesc în patrii imaginare.

Atâta spaţiu pe lumea asta nu-i mai încape şi se mută dincolo de emoţii.

Oamenii cară toată viaţa câte ceva: un gând, un copil, o frunză.

Gândul îl fac scut pentru copilul nenăscut

Şi în frunze îşi măsoară averea.

îmi place să mă gândesc, iarna, la toamnă

 

ANA BLANDIANA – DESCÂNTEC DE PLOAIE
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât şi poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă

“Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te-aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii -

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

Un drăgălaş mă întreba astăzi de adresa blogului. Eu încep să uit de el. Se vede asta din porcăriile pe care le scriu în ultimul timp (nu că aş fi scris vreodată ceva spectaculos), dar parcă e din ce în ce mai rău. S-a dus naibii prezicerea horoscopistelor cu creativitatea. Creativitatea mi-e stoarsă zilnic între 8-14 şi se pierde în gol sau în unele minţi care au bunăvoinţa să mai audă şi altceva.

Subiectul acestor zile e apocalipsa albă. A nins, a viscolit, e frig. Şoc. E iarnă.Toată lumea dă sfaturi la tv.

Clişeul filmelor de sezon e făcutul îngerilor în zăpadă. Clişeul proştilor e să spună gen, clişeul tinerilor e să-şi sluţească frumuseţea, clişeul muierilor în tendinţe e să-şi tragă asimetria peste faţă.

Omul este o fire adaptabilă. Câte de repede se poate obișnui cu toate! Și cu bune și cu rele. Parcă a trecut o eternitate de luni. Parcă nu a fost nicicând o vacanță, Parcă am fost în priză mereu. Nici nu mai știu dacă a fost un Crăciun de curând. Îmi mai amintesc de asta uitucii care au mai păstrat ornamentația specifică sezonului sărbătoresc. Și nu știu ce e mai bine să uiți: că a trecut Crăciunul sau că sărbătorile nu s-au încheiat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BAZINGAAAAAAAAAAAA

Aş vrea să-i zic ” BAZINGA” lui Băsescu. Nu o să înţeleagă el despre ce e vorba, dar tot e mai bine decât să-mi dau drumul pornirilor suburbane.

Melancholia

este un film pictural, cu imagini superbe. Tratează într-o cheie interesantă tema apocalipsei. S-ar părea că nucleul narativ central are în vedere ciocnirea planetei Melancholia cu minunata noastră planetă, când de fapt filmul tratează tema condiţiei umane (tema familiei, a relaţiilor interumane, a iubirii, a nebuniei ).Filmul are două părţi care au numele celor două personaje principale, două surori: Justine ( Kirsten Dunst-cu un chip expresiv, capabil sa emane atât frumuseţe, dar şi urâţenie şi nebunie) Claire ( Charlotte Gainsbourg- diafană şi puternică în acelaşi timp). Ratarea nunţii lui Justine, nebunia acesteia, grija maternă a lui Claire pentru sora sa, obsesia pentru planeta Melancholia, regăsirea celor două surori, transformarea spaţiului într-o arcă sui-generis, dar care şi ea e supusă apocalipsei sunt câteva secvenţe din parcursul epic al filmului.

Filmul îmi aminteşte de spaţiul cultural nordic, iar relaţia dintre cele două femei poate fi comparată cu cea din filmul Strigăte şi şoapte a regizorului suedez Ingmar Bergman.

mirandolina pe fb

Mirandolina trăiește zilele acestea doar pe facebook. Își pozează în fiecare zi copitele sclipicioase și sărbătorești, își actualizează stările și mesajele din care aflăm cât de bine a fost la munte, care e temperatura relației cu floricelul său, la ce club de soi se află, în ce procent e fericită, ce nume indian are și din ce cauze va sucomba. Copiază citate interesante că ea nu e în stare să emită vreo idee personală și dă like-uri doar celor care i-au făcut acest serviciu. Și …piesele de rezistenață: pozele făcute într-o rână, neapărat din baie, cu faianța și gresia la vedere. Probabil, în curând ne va anunța cât durează o partidă amoroasă și cu cine.

gând

Timpul selectează pentru tine. Deși vii, unii intră pentru tine în pământ. Ajungi să nu mai ai regrete pentru că știi că acolo e locul cu lumină al ”dispărutului”. Și îi urezi de bine și îl ”îngropi” conform tradiției.

primele zile din anul nou

Toate horoscopurile (horoscoapele) care au venit la mine nechemate mi-au profeţit că voi fi creativă şi că voi putea să folosesc din plin acest dar zodiacal. Eu nu pot să spun decât că mai creativă în a pierde timpul nu am fost niciodată. Mă uit la filme şi atât. Câtă creativitate. A…. şi mai fac unele lucruri (alături de soţul meu): salvez beţivii de la moarte.Încă din prima zi a anului ne-a apărut în cale un beţiv care a căzut secerat la pământ. Era inert şi m-am gândit că nu-l putem lăsa ca un câine la marginea drumului şi l-am impulsionat pe soţul meu să cheme salvarea. Cât am aşteptat ambulanţa, un singur om a întrebat de omul căzut. Toţi treceau şi probabil îşi spuneau că îşi merită soarta pentru că a băut. Aşa că, probabil, anul ăsta vom fi nişte buni samariteni, ne vom dovedi din plin umanitarismul.

Deci, aceste zile stau sub semnul calităţilor umane , civice şi al creativităţii latente.

LA MULŢI ANI, 2012!

Urăsc retrospectivele şi bilanţurile! La sfârşitul anului îmi place să privesc înainte şi să mă gândesc la ce aş vrea să mi se întâmple. Pe lângă dorinţele comune (legate de sănătate) mi-aş dori :

-să întâlnesc oameni de la care să am ce învăţa

-să am puterea de a privi doar latura pozitivă a oamenilor

-să fac surprize şi cadouri

-să scriu mai mult (şi nu pe blog)

-să citesc mai mult

-să iubesc mai mult

-să zâmbesc mai mult

-să trăiesc mai intens şi să ţin cont de Carpe diem!

DIXI

LA MULŢI ANI, 2012!