Tăcere. Mă aflu în fața paginii goale și nu prea știu despre ce o să scriu. Aș putea să scriu despre:
- reacția unora în prezența cărora mă aflu care tac atunci când ar trebui să vorbească, care dau senzația că am înțeles ce le-am spus și constat peste câteva zile că au uitat complet.Îi urăsc.
-despre programul Constellation pe care administrația Obama l-a suspendat, lăsându-i în suspans pe cei care continuau să viseze la a locui pe alte planete.
- despre Tiberiu Soare, un tânăr dirijor al Operei Române care m-a fascinat cu inteligența sa și cu cele povestite în cadrul unei emisiuni de la Radio Cultural. Am aflat că a făcut Liceul Militar de Muzică, că ar fi vrut să devină ofițer, dar a ales Conservatorul unde a studiat un instrument mai ciudat : tuba. A vorbit despre portretul unui dirijor, despre faptul că această profesie presupune organizare, profesionalism, dar și o doză mică de cabotinism, despre mari compozitori, a demitizat relația dintre Mozart și Salieri (a menționat că i-a dirijat câteva creații lui Salieri ), despre romantismul în muzică și nu numai, despre Sergiu Celibidache, un mare dirijor român. Păcat că mâine nu o să mai pot să urmăresc emisiunea. Tiberiu Soare e invitatul întregii săptămâni.
- despre faptul că mă încăpățânez să scriu aici unde nu citește nimeni (după cum mi-a amintit cu drăgălășenie Bogdan)
A venit iarna cea vrăjmașă și peste blocul Mirandolinei. Bloc de zece etaje, fără parcare, dar cu oameni cu personalitate, care ascultă manele și stau în maiou în casă că doar au centrală personală. Mirandolina privește cu nesaț afară. E singură. Părinții au plecat la țară să aducă de-ale gurii : mălai, făină, niște găini pe care să le frigă pentru fiica lor. E criză și nu vor ca alintata lor mică să simtă într-un fel lipsurile. Mirandolina a rămas acasă. Și vremea nu pare că își revine prea curând. Și pâine nu prea mai are, nici unități pe cartelă. Au sunat-o părinții și s-a plâns că e sinistrată în casă și nu are cine s-o ajute. Noroc că nu trebuie să ajungă la școală. E vacanță încă.
Deschide messul și vede că are o cerere de add. E unul Bogdan care îi vrea prietenia. Nu știe cine e, dar e foarte curioasă. Poate așa o să-i treacă singurătatea. Bogdan o întâmpină cu un emoticon adecvat. Ea îl întreabă cine e și de unde o cunoaște. El îi răspunde că e coleg de liceu și că a aflat de ea de la ” Fumoar”. Deși el nu fumează, a auzit că e mare artistă, că are genți frumoase și prieteni interesanți. Ar vrea și el să facă parte din anturajul ei. Între noi fie vorba, el auzise de ea de la un prieten și voia să o ironizeze și să vadă dacă ea se prinde.
Vrăjeala s-a declanșat în mare stil. Mirandolina i-a explicat drăgălașului Bogdan că e singură acasă, sinistrată, că nu are cine să-i deschidă și ei ușa, că nu mai are pâine (nu că ar mânca, că e la regim). După ce a terminat văicăreala, Bogdan i-a trimis niște muzică cu Ga Ga, idolița ei și s-a scuzat ca un cavaler că trebuie să iasă ca să deszăpezească mașina familiei. A fost atât de încântată de conversația cu Bogdan încât parcă era și puțin îndrăgostită. Se gândea că i-a pus Dumnezeu mâna în cap și i-a dat și ei un prieten atunci când se aștepta mai puțin.Tot răul spre bine. Afară era iarnă, în sufletul Mirandolinei era primăvară. Înfloriseră pomii și iarba era verde.
Noțiunea de divă este demonetizată.Toate tutele care apar la tv sunt numite așa, însă pentru mine (și nu numai) divă e
Maria Callas. Am avut mereu o slăbiciune pentru cântărețele de operă, am fost fascinată de strălucirea vieții lor, de vocile minunate, dar și de talentul actoricesc de care au nevoie pentru a-și face profesia de excepție.
Din dicționarul personal al divelor face parte și Angela Gheorghiu, românca frumoasă și genială care cucerește scenele mari ale lumii. Am văzut aseară interviul pe care i l-a luat Eugenia Vodă în cadrul emisiunii Profesioniștii și am fost impresionată de cât de bine i se potrivește noțiunea de divă. Născută în Adjud, a fost mereu atrasă de arta cântului, a făcut Conservatorul și a ajuns să cânte la Covent Garden în 1992 după care succesele au curs.Căsătorită cu un inginer, a divorțat după ce s-a îndrăgostit de cântărețul Roberto Alagna. Destinul i-a fost marcat și de moartea surorii sale.
Impresionante sunt la această femeie frumusețea, sinceritatea cu care vorbește despre toate experiențele vieții sale (înfierea nepoatei, separarea de Roberto, acuzațiile de cântăreață dificilă care i-au adus porecle interesante: Draculette) și faptul că nu uită niciodată că e româncă. Acasă, spune Angela Gheorghiu, e în România. Ea e diva mea.
Nu vă era dor de puțină zăpadă? Mâine se pare că revin. Am înțeles că ANM a dat cod galben de zăpadă etc.
Ce carte puteam să citesc în acestă perioadă? Zăpada, binențeles, de ORHAN PAMUK. Iată două fragmente care îmi plac:
Ninsoarea îi trezea întotdeauna lui Ka o senzație de puritate, sub imperiul căreia erau uitate și puse sub obroc mizeria, noroiul și întunecimea orașului, dar în prima zi petrecută la Kars, sentimentul de inocență pe care îl asocia, de obicei, cu zăpada s-a făcut nevăzut. Aici, ninsoarea avea ceva trudnic, sâcâitor, terifiant. Ninsese toată noaptea.
Zăpadă. Forma solidă pe care o ia apa atunci când cade, plutește sau se ridică în atmosferă. Frumoasele cristale, care au, în general, formă hexagonală, se prezintă sub forma unor stele minuscule. Fiecare cristal are o structură hexagonală, specifică doar lui.Tainele zăpezii au trezit interesul și admirația oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. După cum arăta preotul Olaus Magnus în anul 1555, în orașul Uppsala din Suedia, fiecare fulg de zăpadă are o structură hexagonală, proprie lui, și așa cum se constată din forma acestuia…
Am auzit de atâtea ori în iarna asta Ninge ca în basme că nu mai suport să aud această formulare. Iată cum se demonetizează și cuvintele din cauza naturii dezlănțuite. Nu mai vorbesc de puritatea zăpezii care, conform analizelor chimice, nu e în regulă.Întrebarea Unde sunt zăpezile de altădată? nu mai e de actualitate dacă ne gândim la sensul propriu.
Andrei a participat la LicArt. A fost semifinalist în fiecare lună până luna aceasta când norocul nu i-a mai surâs. Era descumpănit, confuz, nu știa ce să înțeleagă. I s-a părut ciudat să nu fie printre semifinaliști tocmai acum când i se părea că scrisese ceva frumos. Spunea că a citit pe forumul organizatorilor despre criteriile de selecție și că aceștia au spus că jurizarea e subiectivă. Asta l-a contrariat. Unde e spiritul critic- se întreba el? Eu i-am explicat că orice juriu e subiectiv și că ce i se pare bun unuia, altuia poate să i se pară mediocru etc. Discuția asta m-a făcut să meditez încă o dată la valoare și la felul în care încercăm să îi educăm pe tinerii noștri să gestioneze victoria și eșecul, mai ales atunci când e vorba de participarea la concursuri literare care presupun subiectivitate. Îi spuneam lui Andrei că nu trebuie să se oprească din scris, că eu mă chinui acum să scriu ceva, că până acum nu am fost în stare să scot o carte. Cel mai greu mi se pare să îi învăț pe cei care încearcă să își găsească un drum, să știe să se autoaprecieze, să recunoască atunci când au fost slabi sau buni (și, poate, nu au câștigat niciun premiu). M-au enervat întotdeauna plângăcioșii care la cel mai mic eșec încep să se victimizeze, să caute vinovați. Nu suport să plângă cineva în fața mea din cauza unei note proaste. Mi se pare că se întâmplă ceva cu acești copii: fie au fost supraapreciați, li s-a spus mereu ce buni sunt și nu e chiar așa, fie sunt mânați de la spate să fie perfecți în toate.
O să îi apreciez mereu pe cei care își fac timp să scrie câteva rânduri, chiar stângace. Încă nu e totul pierdut atât timp cât acești copii mai cred în puterea rândurilor scrise.
Mirandolina nu găsea un bărbat potrivit pentru drăgălășenia ei. Voia să își arate emanciparea dobândită în spatele școlii, la ”fumoar” unde învățase să fumeze țigări subțiri și mentolate.Arunca fumul din plămâni cu atâta grație, își ducea capul
pe spate de parcă îi era masată în acel moment coloana cervicală, avea o gestică afectată și părea preocupată să salveze elevii care nu puteau să ajungă și ei să cunoască tainele acestui viciu. Voia să vorbească și ea cu cineva, de preferință de sex masculin, despre ultimele hituri,despre faptul că era fana Lady GA GA și că dorea să meargă în club Amnezia cu o ținută inspirată de garderoba idoliței sale.Își cumpărase gene false și alte sclipiciuri de pus pe gene și era pregătită ca într-un weekend să spargă partea orală a târgului.Făcea sondaje și pe la toaletă despre ultimele despărțiri. Îi plăcea un băiat care venea la școală cu motorul, dar el era ocupat emoțional.În pauze visa cu ochii deschiși când citea revista Bravo la pagina cu educația sexuală.Se gândea să scrie și ea aici ca să pună niște întrebări.Se gândea că auzise la română de Poema chiuvetei și nu înțelegea cum dracului să se iubească o mică stea din colțul bucătăriei cu o chiuvetă? Astea erau aberații, dar îi trezeau oarece curiozități sexuale și se gândea să scrie la redacția revistei să fie informată. Învățase și la educație pentru sănătate multe, dar nu strica o întrebare. Poate așa stârnea și ea atenția cuiva, socializa cu cei care mai scriau la revistă și își găsea și ea o ființă pe măsură. Era clar. Măritișul trebuia să mai aștepte.
Ce bizar să privești soarele în față, să simți razele sale cum te încălzesc și totuși să fie iarnă și foarte frig.
Ce bizar să te trezești dintr-o dată că e miercuri și că nu știi când a trecut timpul.
Ce bizar să ai lângă tine o carte în speranța că o s-o deschizi, dar laptopul să te acapareze cu totul.
Ce bizar să-l vezi la tv pe Badea, să-l auzi la radio pe Dobrovolschi și ei să se urască.
Ce bizar să nu vrei să te ridici din pat, dar să nu îți placă prea mult nici asta.
Și, totuși, nimic nu e bizar. Totul e al dracului de normal pentru mine. Bizareria e de multe ori pentru mine normalitate.
Pe 15 februarie începe proba orală a examenului de bacalaureat. O mare inutilitate și o ipocrizie. Să arătăm că ne evaluăm elevii ținând cont de competențe. Să vedem cât de bine știm să ne vorbim limba națională.Toată lumea va trece. Probabil și cei care vor absenta.
Se continuă în felul ăsta ce s-a început cu multă competență: distrugerea disciplinei limba și literatura română. Scăderea numărului de ore (3 ore în trunchiul comun- clasele X- XII), lipsa unei programe care să se adecveze unor manuale într-adevăr pentru elevi, reformă doar la stadiul de termeni și metode și alte cele traduse din afară, nemotivarea elevilor cu rezultate, goana după hârtii care să ateste activități multe (dovezi pentru orice), promovarea unor profesori incompetenți, spre exemplu, pentru evaluare la olimpiade, - astea sunt unele din marile realizări ale diriguitorilor învățământului.
