Neputințe

Păşeşc pe acoperişul fierbinte al vieţii noastre.

Mă strecor tiptil printre cuvintele amândurora

Sau strig malefic de atâta neputință.

Invoc zei și multe vietăți să ne facă loc amândurora în univers,

Să ne pună la picioare cuvinte neprihănite,

Să ne arate cum trebuie, nu cum vrem să fim în același cerc.

Și cortina lumii coboară încet peste noi

Spectacolul se suspendă pentru câteva ore.

Mâine o luăm de la capăt cu brațe dezgolite

Și suflete secate de putere să învățăm despre noi.

Uite, se scrie bine în singurătate,

Dar e loc și de două neputințe alături.

Acest articol a fost publicat în POEZIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.