din ”Întâmplări și personaje”- Florin Lăzărescu

Scrisoare deschisă de Sărbători

Să fiți fericiți și iubiți

luni, înainte de a vă naște în chinuri din somn,

înainte de a vă boteza fața în apa cu clor de la robinet,

înainte de a vă privi în luciul cafelei,

marți, când veți întâlni șoferii și pietonii cu care împărțiți strada

în intersecții unde nu cunoașteți pe nimeni,

miercuri, când nimeni nu vă ține ușa la lift,

joi, când nimeni nu vă dă cozonac

și nu vă întreabă unde mergeți sau de unde veniți,

vineri, când nimeni nu a dus gunoiul și nu a cumpărat pâine,

sâmbătă, când nimeni nu vă iartă pentru ce n-ați făcut,

duminică, după ce Dumnezeu a văzut lumea

și a lăsat-o baltă oamenilor.

Să fiți fericiți și iubiți când nu trebuie,

când nimeni nu se așteaptă la asta și nu vă urează nimic.

Publicat în CĂRȚI | Lasă un comentariu

gânduri postpascale

Și acum e liniște. Vântul a luat locul frământărilor din noi. Ploaia unește cerul cu pământul. În bălți se oglindește o lume mai pură, cum nu găsim decât în oglinzi. Nu e soare și frigul ne temperează sațietățile culinare. Pe străzi, mașini multe se odihnesc și ele, câte un ambalaj rebel aleargă mai liber acum, că oamenii de sărbători se ocupă să elibereze cât mai multe recipiente de hrană fizică. Lumea pare că și-a rezolvat conflictele interioare și se ocupă de viața unei perechi de berze, urmărind indiscret și online viața acestor ființe. Un umanoid a omorât un bătrân, în direct, pe Facebook, pentru că l-a părăsit iubita. Ce efect au iubirea și femeia asupra bărbaților neputincioși ni se confirmă acum. Tot despre iubire (dar, de alt fel) e vorba și într-un episod al unui serial (”Familia Hollar”), difuzat de HBO. O femeie cade în baie, în timp ce se aranja în oglindă. Bărbatul ei o întreabă ce caută pe gresie și o roagă să se ridice. Ea nu poate și fiul, cu prezență de spirit, cheamă salvarea. Familia se reunește. Și celălalt băiat se întoarce la patul mamei. Problemele nu îi părăsesc. Băiatul trăitor cu părinții, după  divorț, se luptă cu trecutul și cu decizia tatălui de a-l concedia. Tatăl se luptă cu falimentul firmei sale. Băiatul de la New York e în pană de inspirație pentru romanul său grafic. Iubita lui îl urmează în localitatea natală și naște în timp ce mama bolnavă este înmormântată, după ce operația pe creier reușise. Multă viață și moarte, mesaje optimiste, dar și emoționante. Omul e făcut să sufere, să iubească, să se emoționeze puțin și să se mire când au trecut clipele. HRISTOS A ÎNVIAT!

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

lumina era așteptată încă

Era într-o zi ca oricare alta, cu soare, puțină căldură și oameni viermuind prin lume în căutare nu de ”ocupații intelectuale”, ci de hrană fizică pentru care, pe vremuri, bărbații plecau la vânătoare, pescuit și prin alte păduri. Lumea era plină de iubire, se saluta și își ura ca pentru o sărbătoare a sufletului, cu tradiții și obiceiuri cu ouă încondeiate și împistrite (cică erau diferite; așa spunea dimineață o doamnă la Radio Cultural). Aparențele erau frumoase. Doamne, atâta iubire și părea că nimeni nu prea are timp și chef să o primească. Era multă oboseală. Lumea nu mai putea nici să petreacă, așa cum trebuie, deși biletele de intrare în Clubul Loft se epuizaseră de mult, semn că tineretul nu era atât de obosit, ca într-o zi de școală. Mergea și ea prin lume și admira natura umană și cealaltă natură. Se gândea la ce urări de sezon o să mai apară și la ce liniște va fi după marea viermuială, ca după un cataclism în care toți au plecat să se odihnească  puțin. Sărbătoarea asta e despre moarte și întoarcere la origini, se gândea ea în timp ce televizorul arăta imagini cu sfânta lumină care coborâse deja în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. La noi, lumina era așteptată încă și odată cu ea și dezlegarea la păcate.

 

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

ficțiune ”pe oboseală”

Vineri, ora 12. Toată lumea respiră pentru clipele de după ora 14. Pare că nu mai e răbdare. Dacă ar fi trăit nu doar în ficţiune,  Persida şi Naţl nu s-ar fi simţit deloc bine în clipele în care niște adolescenţi le scotoceau prin vieţi. Nici adolescenţii înşişi nu erau prea fericiţi de activitatea lor. Își reactivaseră dispoziția ”pe oboseală”  și se încăpățânaseră chiar să creadă asta. Autorul revelației cu oboseala își verifica mereu telefonul. Era ca un omuleț important care avea de rezolvat afacerea vieții sale și de la celălalt capăt al canalului de comunicare nu venea nimic. Așa că, roșu la față, aranjându-și nervos părul, cenzurându-și aroganțele și îndulcindu-și expresia, răspundea întrebărilor atunci când era solicitat și se întorcea în oboseala sa de om mare. Fereastra deschisă ne aducea aroma unui aer de vacanță. Cuvintele erau despre principii morale și mănăstire și o maică și un omor. Unii scriau. Alții se apărau cu cărțile. Și le puneau drept scut împotriva unei lumi care îi chema obsedant în afara incintei educaționale. Când cele trei sunete cazone, stridente, au anunțat sfârșitul minutelor obosite, s-a făcut liniște, ca la mănăstirea maicii Aegidia. Era prea devreme să ne bucurăm. Eram ”pe oboseală” și era timpul să ne întâlnim cu alți obosiți. Așteptam, de fapt, să treacă timpul, să fim și mai bătrâni și tot mai obosiți.

P.S. se dedică celui care a rostit sintagma ” pe oboseală” și celorlalți obosiți ai zilei

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

”DU-TE ȘI PUNE UN STRĂJER” -HARPER LEE

DESPRE PROFESIA DE AVOCAT; EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ȘI SHAKESPEARE ÎN FORMAREA UNUI AVOCAT

”Jeane Louise a zâmbit larg. Tatăl ei spunea că e nevoie de cel puțin cinci ani să ajungi să cunoști dreptul după ce ai terminat facultatea: făceai economie doi ani, învățai regulile pentru elaborarea pledoariilor în Alabama încă doi, reciteai Biblia și pe Shakespeare în cel de-al cincilea. După care erai pregătit să faci față în orice condiții.”

DESPRE ”ZILELE CÂINELUI”; MAYCOMB- CENTRU AL LUMII; TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN VIAȚA COMUNITĂȚII

”În Maycomb, Zilele Câinelui presupuneau cel puțin o redeșteptare și una se desfășura chiar în săptămâna  aceea. SE obișnuia ca toate cele trei biserici din oraș- cea metodistă, cea baptistă și cea presbiteriană-să se unească și să asculte predica unui singur preot invitat, dar uneori, când bisericile nu reușeau să se pună de acord asupra unui predicator sau a remunerației acestuia, fiecare congregație își ținea propria redeșteptare, la care erau liberi să participe toți;(…)Perioada în care avea loc redeșteptarea însemna o perioadă de război: război împotriva păcatelor, a Coca-Cola, a cinematografului, a vânatului duminica;război împotriva  tendinței crescânde în rândul tinerelor femei de a se sulemeni și de a fuma în public; război împotriva băutului de whiskey- legat de asta, cel puțin cincizeci de copii mergeau în fața altarului în fiecare vară și jurau că n-or să bea, să fumeze sau să înjure până la douăzeci și unui de ani; (…) și război între doamnele orașului despre cine poate da cea mai bună masă pentru pastor. ”

DESPRE ATTICUS FINCH

”Integritatea, umorul și răbdarea erau cele trei cuvinte care îl caracterizau pe Atticus Finch. Mai exista și o sintagmă: dacă alegeai la întâmplare orice cetățean din Maycomb sau din împrejurimi și-l întrebai ce părere are despre Atticus Finch, răspunsul era, cel mai probabil, ”Niciodată n-am avut prieten mai bun.” Secretul filozofiei de viață a lui Atticus Finch era deopotrivă simplu și teribil de complex: în timp ce majoritatea bărbaților aveau un cod și încercau să-și trăiască viața în acord cu el, Atticus și-o trăia riguros, fără fasoane, fără ostentație și fără introspecție. Se purta în particular așa cum se purta și în public. Codul lui era pur și simplu etica Noului Testament, iar răsplata pe care i-o aducea era respectul și devotamentul tuturor celor care îl cunoșteau. Până și dușmanii îl iubeau, pentru că Atticus Finch nu îi recunoștea niciodată drept dușmani. Nu a fost niciodată un om bogat, dar copiii lui n-au cunoscut om mai bogat ca el.”

SEMNIFICAȚIA TITLULUI

”Ieri, la biserică, domnul Stone a pus un străjer. Ar fi trebuit să-mi dea și mie unul. Am nevoie de un străjer care să mă ducă de mână și să dea de veste ce vede din ora în oră. Am nevoie de un străjer care să-mi spună: Uite ce spune omul acesta și uite ce vrea cu adevărat să spună, să tragă o linie pe mijloc și să spună: Acesta e un fel de dreptate și celălalt e alt fel de dreptate și să mă ajute să înțeleg diferența. Am nevoie de un străjer care să meargă și să strige în patru zări că e prea mult să joci cuiva o festă timp de douăzeci și șase de ani, indiferent cât de tare te amuzi.”

PROBLEMATICA RASIALĂ

”Susținătorii supremației albilor sunt de fapt foarte isteți. Dacă nu reușesc să ne sperie cu argumentul inferiorității înnăscute, atunci îl învăluie într-o miasmă de sex, pentru că știu bine că ăsta e singurul lucru care seamănă frica în inimile noastre fundamentaliste, de-aici din Sud. Încearcă să le umple de groază pe mame, nu cumva să le ajungă copiii să se îndrăgostească de negri când se fac mari. Dacă n-ar insista ei pe asta, subiectul ar apărea foarte rar în discuție. Iar daca ar apărea, ar fi gestionat în privat. NAACP-ul are de dat socoteală și în privința asta. Dar susținătorii supremației albilor se tem de argumentația rațională, pentru că știu că în fața argumentelor obiective pierd. Prejudecata, acest cuvânt vulgar, și credința, un cuvânt curat, au ceva în comun: amândouă încep unde se termină rațiunea.”

SEMNIFICAȚIA TITLULUI- DIN BIBLIE

Isaia 21

”6. Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Du-te și pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.” – ”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

nu TRIBUT

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.

Folosiți OMAGIU și nu TRIBUT când vreți să aduceți recunoștință cuiva. Altfel, tributul presupune și altceva.

DECI, aducem un OMAGIU, ne exprimăm  RECUNOȘTINȚA………..

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

de vere- despre primăvară

”Vă urez o primăvară frumoasă și vă mulțumesc pentru tot ceea ce m-ați învățat!”

Atât. Astăzi e despre asta. Nu mai contează nimic azi. E primăvară afară și primăvară în sufletul meu. Contrazic personajul lui Eliade azi. Mâine o să fiu iar în pielea bacoviană.

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

„Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”- Gheorghe I. Brătianu

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

…ar putea…

Ziua aceasta ar putea fi una importantă. Într-o altă zi voi afla dacă aceste clipe vor fi aruncate în groapa de gunoi personală. Până atunci privesc zilele importante ale altora: drăgălășelile virtuale ale unui sexagenar care descoperă minunile facebookului, morga academicienilor, inflația de cuvinte care ustură, satisfacția unui istoric ascuns în laptop care ”vorbește” despre  respectul pentru educație din perioada interbelică, poezia sublimă a Fridei către Diego (”Tu mi piovi, io ti cielo”), pe un site italian, anemonele lui Murivale, prostiile adolescenților care se cred interesanți, muzicile unora, pozele buclucașe ale altora.

16299495_742968119185156_2407993580690456257_n1

TANTI AUGURI!!!!

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu

cogitare, non sentire

azi nu mai vreau să știu ce scriitor aniversăm. azi fac slalom în social media printre cuvinte și îmi iau drept de proprietate asupra emoțiilor. nu dau emoțiile mele nimănui. azi nu vreau să împart cu nimeni trăirile personale. azi e despre știința de carte, cum îi plăcea unei doamne învățate să spună, despre limbi moarte și minți renăscânde din participii perfecte și prezente, din ablative absolute și propoziții relative. îmi unesc neuronul cu neuronul proaspăt al unui suflet pur și facem împreună hora minților reci și nemiloase care taie în carne vie frazele încifrate. DIXI.

Publicat în ale vieții | Lasă un comentariu