punți

Există oameni care mângâie cărțile cu o voluptate pe care nu o are nimeni altcineva decât pictorul Murivale. În fiecare zi după ce își udă florile, își povestește visele, vorbește cu ciorile pe care le cheamă, invariabil, Marinica, după numele prietenului mort, și își ceartă câinii, trece în bibliotecă unde citește versuri, răsfoiește albume de artă sau doar mângâie cărțile. Atât. Un om mângâie cărțile ca pe niște ființe dragi. Alți oameni fac din cărți niște trofee pe care le poartă pentru luarea aminte a celorlalți. Le cară prin genți, le așază pe bănci, în așteptarea momentului prielnic lecturii. Dă bine să fii cititor șef. Ești și ciudat, dar ești cool, în bula ta inteligentă. Alții nu vor cărți, își vâră căștile în urechi, butonează telefonul și capătă privirea abulică. Din când în când capul cade pe unde e loc și la cerere spun niște cuvinte, mormăie interjecții și privesc atunci când trebuie în altă direcție decât a ecranului gadgetului prea deștept. Toți încap în această lume. Maturi și tineri, prăpăstii din ce în ce mai adânci între aceste lumi. Punțile se trec greu.