”trebuie să mărturisesc că întunericul îmi este foarte drag, deoarece mi se pare mult mai viu și mai cald decât lumina. Mai ales vara. Lumina aceea albă subjugă Ierusalimul. Umilește orașul. Dar în adâncul sufletului meu nu există nicio luptă între lumină și întuneric.(…) Unul dintre motivele pentru care îmi place să dorm este acela că urăsc să iau decizii. În vise se petrec uneori lucruri grave, dar întotdeauna există o forță capabilă să ia decizii în locul tău, în timp ce tu ești liberă să plutești în derivă, oriunde te poartă visul(…)
Voiam să cred că obiectele neînsuflețite urmează un ritm diferit, pentru că nu au gânduri. De exemplu:
Pe una dintre ramurile unui smochin din grădina noastră stă agățat, de ani de zile, un ibric ruginit. Probabil că un locatar care a murit în urmă cu foarte mult timp l-a aruncat la un moment dat de la fereastra vreunui apartament, iar în cădere s-a agățat de creanga aceea. Când ne-am mutat noi aici, era deja acoperit de rugină. Patru, cinci ani. Nici măcar vânturile puternice ale iernii nu au reușit să-l doboare la pământ. În dimineața zilei de Rosh-Hashana stăteam lângă chiuveta din bucătărie și am văzut cu ochii mei cum a alunecat ibricul de pe creanga copacului. În aer nu se simțea nici măcar o adiere, nici o pisică și nici o pasăre nu mișcaseră crengile. Dar niște legi puternice acționau în clipa aceea. Metalul s-a dezintegrat, iar rămășițele lui au căzut pe pământ. Vreau să scriu următorul lucru: În toți acei ani eu nu văzusem decât încremenirea obiectului, în timp ce înăuntrul lui se desfășura un întreg proces de coroziune.”
Mirabilissemper's Blog 